- ElaPrimul pas spre reabilitarea ta spirituala din pornografie sau masturbare
- FlorinLupta mea spirituala
- GimyMasturbarea
- IonutInca in procesul de vindecare
- TABITAIsus mi-a dat biruinta.....
- BogdyIsus mi-a dat biruinta.....
- BogdyDin mocirla imoralitatii sexuale pe culmile biruintei divine
- Sami BejanDumnezeu m-a vindecat...
Armele de lupta (a doua parte)
Publicat la : 05 iul 2009
Vizualizari : 1237
![]()
In partea intai a articolului, s-a vorbit despre trei arme spirituale pe care Dumnezeu le-a pus la dispozitia noastra ca sa biruim in razboiul spiritual pe care il avem impotriva diavolului si firii noastre pamantesti. Insa Dumnezeu ne-a dat si alte arme cu care putem lupta si iesi biruitori impotriva pornografiei, masturbarii, etc.
Efeseni 6:11-18 este textul din Scriptura in care ni se relateaza despre aceste arme. Apostolul Pavel numeste aceste arme “armatura lui Dumnezeu”-vers.11 care ne ajuta sa biruim atacurile diavolului. Asemenea unui luptator pe campul de lupta, care se incinge, isi ia scut, isi pune platosa si ia sabie, exact la fel tu trebuie sa te inarmezi spiritual in fiecare zi pentru a putea birui imoralitatea sexuala, atacurile diavolului, etc. Este o batalie in fiecare zi pentru sufletul tau. In fiecare noua dimineata din viata ta tu trebuie sa te pregatesti de lupta spirituala cu armele pe care Dumnezeu le pune la dispozitia ta.
Ca sa te imbraci cu aceste arme, tu trebuie sa fii nascut din nou. Ce este nasterea din noi? Nasterea din nou se petrece atunci cand tu il chemi pe Domnul Isus sa fie Domnul si Mantuitorul tau, este aceea schimbare, regenerare care se produce la nivelul mintii si inimii tale. Fiind nascut din nou si imbracandu-te cu armatura lui Dumnezeu, de fapt tu dobandesti autoritatea si pozitia spirituala pe care o ai in Cristos asupra pacatului, diavolului, etc. Nu poti birui pacatul, pornografia, fanteziile sexuale fara aceste arme, fara autoritatea in Isus Cristos pe care o dobandesti prin aceste arme, prin aceasta armatura a lui Dumnezeu.
In cele ce urmeaza vom privi pe rand la fiecare componenta a armaturii lui Dumnezeu prezentate in Efeseni 6:11-18:
a) Braul adevarului: Scriptura prezinta aceasta componenta a armaturii prin fraza “mijlocul sa va fie incins cu adevarul”-vers.14. Tu trebuie in fiecare zi sa iei decizia de a trai in adevar. Sa iti predai vointa, sentimentele, emotiile, mintea, sexualitatea, ochii, mainile, picioarele, toate sub domnia lui Isus Cristos. Neil Anderson spunea “numai raportand tot ceea ce faci la adevarul lui Dumnezeu poti ramanea in adevar. Nu primi in minte nici un gand care nu este in armonie cu adevarul lui Dumnezeu. Evita orice ocazie care ti se iveste de a spune sau de a face ceva ce compromite sau contrazice adevarul”.
In Ioan 14:6, Isus spunea ca El este Adevarul. In Ioan 17:17, ni se spune ca “Cuvantul Tau este adevarul”. In Cuvantul scris a lui Dumnezeu gasim adevarul. Alege asadar sa respingi gandurile care iti vin in minte, minciunile diavolului referitoare la masturbare, pornografie, placerea sexuala premaritala. Alege sa traiesti in adevar, iar facand acest lucru te incingi cu braul adevarului.
Braul adevarului sustine toate celelalte componente ale armurii, de aceea Satan va incerca cu din rasputeri sa te loveasca in aceasta parte a armurii. El stie ca daca va reusi sa aduca fisuri in “braul tau”, atunci vei fi invins si in celelalte parti ale armurii. De aceea citeste Scriptura, ca sa cunosti adevarul, ca sa alegi adevarul in fiecare zi si cu acest adevar sa demasti minciunile diavolului cu privire la: sex, conceptii gresite despre trupul tau si al femeii, ispita, etc.
b) Platosa neprihanirii: O alta parte principala a armaturii este platosa neprihanirii asa cum o numeste apostolul Pavel in a doua parte a versetului din Efeseni 6:14. Ce inseamna spiritual platosa neprihanirii?
In umblarea crestina, de multe ori se intampla ca diavolul ataca mintea crestinului cu tot felul de acuzatii, ganduri de vinovatie, sentinte. Poate ti s-a intamplat si tie dupa ce ai cazut in masturbare sau pornografie, diavolul sa iti spuna: “Dumnezeu nu te mai iarta, ai trecut masura Harului Sau”, sau “Esti un ratat, un esec, un gunoi inaintea lui Dumnezeu”. Protectia ta impotriva acestor atacuri, este platosa neprihanirii sau mai bine zis “neprihanirea, pozitia de nevinovatie” pe care tu o dobandesti prin credinta in Isus Cristos inaintea lui Dumnezeu Tatal. Atunci cand noi l-am primit pe Isus in viata noastra ca Domn si Mantuitor si am primit mantuirea, iertarea de pacate, Dumnezeu ne-a atribuit neprihanirea lui Cristos, iar prin Cristos, Dumnezeu ne declara drepti inaintea Lui, fara vina, fara pata. Aceasta declaratie a lui Dumnezeu se mai numeste si justificarea prin credinta in Domnul Isus.
John Murray spunea “nu trebuie confundata nasterea din nou cu justificarea prin credinta sau justificarea cu sfintirea. Nasterea din nou este un act pe care Dumnezeu il face in noi, pe cand justificarea este judecata pe care ne-o aplica noua”. In Scriptura intalnim numeroase texte care afirma ca Dumnezeu ne atribuie neprihanirea lui Cristos, iar Dumnezeu Tatal prin Isus ne declara, ne justifica, ne socoteste drepti, neprihaniti, perfecti: Romani 3:20, 26, 28, 4:5-6, 5:1, 8:30-34, 10:4, Galateni 2:16, 3:24, Efeseni 1:7, Filipeni 3:9, 1 Corinteni 1:30, Tit 3:7, etc. Aceasta favoare a lui Dumnezeu nu este din cauza unui merit de-al nostru, ci este doar nemarginita dragoste, bunatate, si har a lui Dumnezeu fata de om-Efeseni 2:8-9.
Cunoscand acest adevar, tu te poti apara de orice acuzatie sau sentinta pe care diavolul o rosteste asupra mintii tale. Evident masturisirea pacatului, si pocainta nu sunt anulate, ba dimpotriva recomandate si nedespartite de platosa neprihanirii, altfel vei ajunge la ipocrizie. Marturiseste-ti pacatul, ridica-te si imbraca-te in platosa neprihanirii iar El nu te va parasi niciodata. Increde-te in declaratia lui Dumnezeu pe care o face despre tine in Isus Cristos si asa vei fi pazit de orice acuzatie sau vinovatie venite din partea diavolului, tu fiind protejat de platosa neprihanirii.
c) Incaltamintea Evangheliei pacii: In Romani 5:1 Scriptura afirma ca noi avem pace sau suntem impacati cu Dumnezeu Tatal prin Domnul Isus Cristos. Noi nu mai suntem vinovati de pacat inaintea lui Dumnezeu, ci suntem impacati cu El prin sangele lui Isus. Aceasta pace trebuie sa locuiasca in inima ta si tu sa fi un om al pacii, care aduce pacea, intelegere in familie, intre colegii de scoala, de lucru, etc.
In Galateni 5:22 ni se spune ca pacea este roada Duhului Sfant. Urmareste sa fii un mesager, un purtator al pacii. O cauza pentru care multi crestini au caderi frecvente in pornografie, imoralitate sexuala este ca au certuri in familie, la scoala, la locul de munca. Ei se simt singuri, urati de cei cu care s-au certat iar pornografia si masturbarea devin pentru ei loc de refugiu si de alinare unde au impresia ca isi vindeca sentimentele ranite.
Va urma Armele de lupta (a treia parte)
