gop logo

Intrebari

CHAT

Impartaseste-ne marturia ta

Plang si caut ajutor


Publicata la : 22 iun 2010

Printeaza marturia: Plang si caut ajutor

Vizualizari : 1154

Plang si caut ajutor image

 

    Inca de mic copil am inceput sa vizionez filme pornografice, iar pana la varsta de 14 ani cand l-am primit pe Domnul Isus in viata mea ca Domn si Mantuitor, m-am afundat din ce in ce mai mult in mocirla pacatului. In vara anului 2006, la varsta de 14 ani, dupa cum am afirmat mai sus, Dumnezeu M-a eliberat de aceasta patima, atunci cand am decis ca sa iL urmez. Totul a fost doar pentru o vreme...In toata aceasta perioada, am luat in serios Cuvantul lui Dumnezeu revelat in Scripturi, studiindu-l si meditand la el, incercand sa consolidez relatia cu Domnul Isus. Am memorat o sumedenie de versete si le consideram niste comori pentru mine. Iubeam mult Cuvantul lui Dumnezeu. Totul era minunat si Il urmam pe Dumnezeu fara sa oscilez in credinta. Totusi, in anul 2007 am revenit la pornografie si masturbare. Nu pot sa spun ca stiu exact cauzele caderii mele, dar in perioada aceea o letargie si o oboseala fizica inexplicabila mi-a cuprins intreaga fiinta.


    Dupa ceva vreme, am devenit dependent de pornografie. Desi cunosteam din Scripturi care este identitatea si rolul femeii, cand pacatuiam mintea imi era complet intunecata, iar gandirea distorsionata. Parca nu eram eu. In acea perioada, eram si indragostit de o fata cu care doream sa ma si casatoresc. Ma purtam cu grija fata de ea si nu am avut ganduri murdare fata de ea. Eram indragostit de aceasta fata, asemenea unui adolescent. In anul 2008, cu ajutorul acestei relatii de prietenie cu aceasta fata, am renuntat la pornografie brusc. Nu mai doream sa mai traiesc in imoralitate sexuala deoarece vroiam sa iL cunosc tot mai mult pe Dumnezeu. Stiam ca fericirea este numai in relatia cu El. Eram si recunascator lui Dumnezeu pentru fata care mi-o daruise si prin care m-a ajutat sa ma reintorc la El. Relatia de prietenie cu aceasta fata mergea bine, desi ea nu era din judetul meu si ne vedeam doar o data pe luna. Cam asa a decurs relatia noastra de prietenie de-a lungul anului 2008. In aceasta perioada amandoi traiam cu Dumnezeu si aveam dorinta de a-L sluji. Nu am avut nici o relatie sexuala cu ea. Ne-am pastrat integri si puri din punct de vedere sexual, deoarece nu doream sa ne compromitem in nici un fel.


    Insa la fel ca in anul 2008, totul s-a naruit. In iunie 2009, am inceput din nou sa ma masturbez si sa ma intorc la vechile obiceiuri. De atunci si pana azi, sunt in aceasta stare spirituala si nu ma mai pot ridica. De fiecare data dupa ce pacatuiam, ma pocaiam si imi luam angajamentul ca a fost pentru ultima data cand m-am masturbat. Dar dupa un timp iar cadeam. De o vreme, am inceput sa vizionez filme pornografice din nou. Dupa fiecare cadere, constiinta ma mustra deoarece stiu ca ceea ce fac nu este bine, dar sunt asa de slab in fata ispitei ca efectiv nu mai stiu ce sa mai fac. Momentan, imi ridic ochii spre cer si astept ca Dumnezeu sa ma izbaveasca. Daca Fiul lui Dumnezeu, i-a spus lui Petru sa ierte de 70 de ori cate 7, ma intreb care este pozitia Sa fata de cazul meu…mai are rabdare si iertare pentru mine? Prietena mea nu stie nimic. Am incercat sa-i ascund aceasta latura a vietii mele. Sunt pe deplin constient ca daca i-as impartasi problemele mele, totul s-ar termina intre noi…TOTUL. Nu m-as mai casatori cu ea, iar gandul acesta ma ingrozeste.


    Sunt intr-o continua lupta cu acest pacat. Cateodata, imi simt fiinta inundata de frica si rusine datorita pacatului meu. De fiecare data cand merg la biserica, ma inunda rusinea, stiind ca in ziua precedenta am cazut in pacat. Multi din biserica ma apreciaza fiindca cunosc Scriptura, altii ma vad intr-o zi pastor, un predicator al Evangheliei, dar numai eu si Dumnezeu stim care este starea mea spirituala si cine sunt eu cu adevarat. De multe ori ma regasesc in caderea si plansul cu amar a lui Petru. Cateodata imi rasuna versetele din finalul cartii lui Iov care spun: "Stiu ca Tu poti totul si ca nimic nu poate sta impotriva gandurilor Tale…Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a vazut. De aceea mi-e scarba de mine si ma pocaiesc in tarana si cenusa" (Iov 42:2, 5-6) ".


    Scriptura spune in 2 Petru 2:19 ca fiecare este robul lucrului de care este biruit. Eu sunt un astfel de om, dar sper ca intr-o buna zi, Dumnezeu sa ma restaureze si sa ma ajute sa fiu statornic in credinta si in ascultare zilnica de El. Cred din toata inima, ca marturia vietii mele va ajuta pe cei care o vor citi. Dumnezeu va lucra in vietile noastre, ajutandu-ne pe noi toti sa fim biruitori intr-o buna zi asupra lucrurilor care astazi ne biruie.

 


Adauga comentariul tau
Nume
    

Comentarii

Paul...Parker a fost cel care a dorit să țină legătura cu tine. Iar eu am zis că puteți să faceți schimb de id-uri...
... comentariu adaugat de Dani la: 05 nov 2010

Ce comentariu Paul......???
... comentariu adaugat de Dani la: 05 nov 2010

Buna am revenit din nou...comentariul din 21 aug nu este trimis de mine...nu stiu vine a facut asta...tudor....de ce ar trebui sa pastram legatura????
... comentariu adaugat de Paul la: 05 nov 2010

Ma regasesc in aceste cuvinte ! Iti spun Dumnezeu poate , dar la timpul potrivit de El
... comentariu adaugat de Paul la: 21 aug 2010

Desigur Parker...de ce nu v-as lasa..???
... comentariu adaugat de Tudor la: 15 aug 2010

Buna Paul. Sunt un baiat care se confrunta cu aceleasi probleme. Ma intreb dk ai vrea sa pastram legatura, poate ne ar ajuta pe amandoi.Ma poti contacta pe tayyagamy@yahoo.com, sau sa imi lasi un mesaj aici pe chat, daca ne permite Tudor desigur:))
... comentariu adaugat de Parker la: 14 aug 2010

Dragă Paul e de ajuns să trimiţi o singură dată mesajul. El ajunge la noi iar după aceea îl publicăm....
... comentariu adaugat de Tudor la: 13 aug 2010

Paul,sunt de parere cu Tudor... :) stii cum se spune,fetele cu fetele si baietii cu baietii...problema este ca,daca o fata ti-ar cere tie ajutorul in legatura cu astfel de probleme, nu cred ca ai sti sa ii raspunzi..sau ai indruma-o gresit,deoarece fetele simt altcumva fata de baieti..la ele este total diferit :) sper ca te-am lamurit de ce Adina nu este varianta cea mai buna pentru tine :) Fii binecuvantat!
... comentariu adaugat de J la: 13 aug 2010

Vasile...nu avem nevoie de astfel de comentarii. Sunt alte site-uri unde îţi poţi vărsa mizerille imaginaţiei tale....
... comentariu adaugat de Tudor la: 26 iul 2010

Paul, abordeazăî-l şi spune-i că doreşti să vorbeşti cu el. Lasă-i un offline şi el îţi va răspunde când să vorbiţi. Seara este mai mult online, după amiaza şi până după masa la 5 e la lucru....
... comentariu adaugat de Tudor la: 26 iul 2010

Oare intre ce ore este online???
... comentariu adaugat de Paul la: 25 iul 2010

Dragă Paul, aşa e normal. În chestiuni atât de intime e penibil ca o fata să îl consilieze pe un băiat. Avem şi noi reguli aici pe site...Plus că o fată nu te poate ajuta deoarece ea nu înţelege la fel ca şi un băiat luptele şi problemele pe care le ai tu. Dar un băiat le înţelege...Contactează-l pe Daniel de la chat şi el îţi stă la dispoziţie ca să te ajute...
... comentariu adaugat de Tudor la: 24 iul 2010

Ii oke si asa da cred ca mi greu sa vb cu un barbat despre asta....dar nah ....daca am nevoie de ajutor am ....si chiar vreu sa scap de pacatul asta!!!multumesc mult
... comentariu adaugat de Paul la: 24 iul 2010

Dragă Paul....În primul rând nu răspund fetele la băieţi. Avem reguli şi la consiliere. Dacă doreşti ajutor contactează-l pe Daniel, el este în perioada aceasta pe chat..
... comentariu adaugat de Tudor la: 22 iul 2010

Adica doamna adina......
... comentariu adaugat de Paul la: 22 iul 2010

De ce nu raspund cei de pe chat????am nevoie de ajutor!!
... comentariu adaugat de Paul la: 22 iul 2010

Andrei, Stephen Arterburn spunea ceva foarte interesant: "Inainte de casatorie Satan face tot posibilul sa faci sex cu prietena ta. Dupa casatorie faci tot posibilul sa nu faci sex cu sotia ta".-----Iesirea de sub orice fel de restrictie morala, abandonarea abstinentei de la sex premarital nu este o solutie deloc buna pentru a scapa de pornografie. Asta ne spune Cuvantul lui Dumnezeu si asta arata si statisticile...Daca faci sex cu prietena ta, fii sigur ca vei fi din ce in mai dornic de a viziona pornografie. Sexul premarital nu infraneaza aceste dorinte, dimpotriva le amplifica. Asta e cea mai proasta solutie....Gandeste-te, chiar crezi ca daca iti incepi viata sexuala inainte de casatorie, toate poftele tale vor fi implinite??? Unde iti vei mai cultiva abstinenta, de care in casatorie este nevoie in unele perioade...??? Cand sotia ta va fi bolnava sau intr-o suferinta, neavand disciplina abstinentei vei merge la alta femeie.....
... comentariu adaugat de Tudor la: 13 iul 2010

Faptul ca tu nu ai facut sex cu prietena ta este unul din motivele pentru care recurgi la cealalta cale. Hormonii nu se stapanesc prin credinta. Pornografia este prezenta peste tot, e greu sa o ocoloesti. Vorbeste cu prietena ta si roag-o sa va incepeti viata sexuala. Succes!
... comentariu adaugat de Andrei la: 13 iul 2010

Draga Jaysis...Nu am publicat "incurajarea ta" sublima. Daca ai un mesaj pentru baiatul nostru din marturie atunci sa fie un mesaj de incurajare, de zidire, avertizare (dar nu de maniera in care tu ai facut-o) de chemare la indreptare. Daca un mesaj este de mustrare atunci sa fie in asa fel prezentat incat omul sa-l primeasca, nu sa il nenoroceasca de tot, lasandu-l fara nici o speranta...Nu am publicat comentariul tau tocmai din acest motiv....Fii binecuvantat!!!
... comentariu adaugat de Tudor la: 12 iul 2010